Legătura dintre mamă şi copil este una dintre cele mai trainice, privită din punct de vedere biologic şi social. Ambii părinţi sunt implicaţi în creşterea şi educarea copilului, dar mama rămâne factorul determinant, care supraveghează şi îndrumă împlinirea biologică şi socială a fiinţei umane.
Separarea mamă-copil (părinţi-copil), în special la vârstele mici, realizează o adevărată dramă psiho-socială. Divorţul parenteral/decesul unuia dintre părinţi, urmat de recăsătorirea părintelui restant, constituie tot atâtea drame care îşi pun amprenta asupra relaţiei părinte-copil.
Există o patologie psiho-somatică extrem de variată întâlnită la copiii care suferă separarea de părinţi.
Sugarul lipsit de afecţiunea mamei are tulburări de creştere şi dezvoltare şi acestea îmbracă tabloul clinic al malnutriţiei nenutriţionale, al problemelor digestive (anorexie, vărsături) şi semnelor grave de deprivare emoţională care se manifestă prin depresie (începând de la vârstele cele mai fragede ).
Aceşti copii nu mai manifestă reciprocitate socială, sunt apatici şi inactivi, nu zâmbesc şi nu se bucură de nimic. Depresia copilului este un sindrom plurietiologic, în care neglijarea afectivă constituie eventualitatea cea mai pregnantă.
90% din tulburările de comportament ale tinerilor şi adolescenţilor se datorează unor greşeli sau deficienţe ale acestei relaţii.
Copiii care sunt rareori mângâiaţi îşi dezvoltă creierul cu 20-30% mai puţin decât ar fi normal la vârsta respectivă.
70% din deprinderile adulţilor se învaţă în primii 7 ani de viaţă. De aici şi expresia cei 7 ani de acasă dacă nu îi ai nu-i mai poţi recupera uşor.
Multumim dnei dr. Mariana Iordache pentru informatii. O puteti contacta la 0726697628.
Posted in 